FCSB a reușit doar un egal împotriva celor de la FC U Craiova, scor 1-1, într-o partidă disputată pe Arena Națională, în cadrul Superligii României
După trei etape echipa roș-albastră are doar 2 puncte, clasându-se în acest moment pe locul 14 al campionatului României, loc ce duce la barajul de retrogradare.
La finalul partidei, doi dintre cei mai buni jucători ai celor de la FCSB, Ștefan Târnovanu și Joonas Tamm, s-au declarat dezamăgiți de rezultatul obținut.
Declarat omul meciului, Ștefan Târnovanu a spus că echipa sa a evoluat mult mai bine decât adversara, însă ghinionul ratărilor a făcut ca FCSB să nu câștige.
„Mai puțin important este că am luat eu omul meciului. Îmi pare foarte rău că am primit acel gol, mai ales că am marcat din fază fixă, chiar azi la antrenament le-am lucrat.
Pot spune că am făcut un meci bun amândoi (n.r. Mihai Popa), dar trebuia să fim mai activi în faza ofensivă și să marcăm.
Trebuie să începem să nu mai primim gol, să câștigăm și să ne calificăm în Conference (n.r. League).
Încă nu avem meciuri împreună, dar cu timpul ne vom reveni. Trebuie să câștigăm, meciul trecut a fost un restart, trebuie să ne calificăm pentru că este important pentru noi.
Asta e mai puțin important, pentru că sunt doar trei meciuri. Sunt sigur că vom urca mult mai sus în viitor”, a spus Ștefan Târnovanu
Aflat la primul gol în tricoul celor de la FCSB, estonianul Joonas Tamm a vorbit despre atmosfera extraordinară pe care fanii roș-albaștrilor au realizat-o și a ținut să le mulțumească pentru acest lucru.
„M-am simțit foarte bine pentru că am înscris, dar trebuia să câștigăm. Mă simt foarte bine aici, fanii sunt excelenți, sunt extraordinari.
Cred că trebuie să lucrăm mult mai mult la marcaj, sunt situații dificile. Ne-am creat foarte multe faze, ar fi trebuit să câștigăm.
Avem un grup excelent, ne creăm foarte multe faze și trebuie să începem să câștigăm.
De aceea jucăm fotbal, este presiune când joci la un nivel înalt”, a declarat Joonas Tamm la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER